Iata ca am ajuns cu bine si in anul 2009, dupa ce am petrecut, ca tot romanul, cu sarmale, carne grasa de porc, carnati si multi litri de vin si de tuica.
Vacanta s-a sfarsit iar norocosii care mai au inca un loc de munca se duc la job ingandurati ca poate maine vor fi si ei disponibilizati, ca victime ale crizei mondiale.
Dar hai sa lasam lucrurile rele sa se spele si cele bune sa se adune.
Din fericire nu am patimit de pe urma inzapezirilor chiar daca ma aflam si eu prin zona.
Acest Craciun chiar avea sa fie unul fara surprize daca nu avea sa ajung undeva prin apropierea Pascaniului unde am simtit ceva neobisnuit.
Totul a inceput aII-a zi ce Craciun cand am ajuns prin partile Iasului in satul Scobinti, comuna Harlau la niste rude de-a unor rude de ale mele.
Imaginea era parca rupta de undeva din amintirile lui Creanga. Totul era alb si din toate partile se auzeau rasete de copii.
Aici traditia spune ca in ajunul Craciunului copii stau in casa in preajma parintilor , ajutandui la treburile gospodaresti iar in ajunul revelionului fetele ies la colindat iar baietii inarmati cu tobe si zranganele ies la urat.
Am aflat ca pe vremuri inainte de anul nou tinerii din sat isi creiau tobele asurzitoare din piele de vitel sau de caine , motiv pentru care dupa Craciun majoritatea dulailor din comuna dispareau miraculos.
Din lipsa magazinelor sau poate din obisnuinta, oamenii prepara totul in casa. Uimit am fost sa aflu ca pana si cascavalul era facut la gura sobei. Toate produsele erau , cum se spune acum, ecologice. Cighirul si carnatii erau facuti din porcul proaspat taiat, hranit ca la carte si nici decum cu tot felul de produse care sa-l ingrase cat mai mult si cat mai repede iar produsele lactate erau facute numai din laptele vacutei din grajdi, hranita cu fan de pe dealurile din apropiere. Nici prajiturile nu au fost mai prejos. La prima imbucatura, gura se umplu de o dulceata extraorinara si parca nu imi mai venea sa o inghit. Imi doream ca acel gust sa il simt in permanenta .
Lasat dus de val era sa uit de vinul facut din strugurii culesi cu grija de pe dealurile catalinei. Mama ce mai vin. Ce buchet, ce aroma. Cine vrea...... COSTA MULT!
Dar, ce sa mai bat campii, toata mancarea si bautura avea un alt gust fata de cel cu care eram eu obisnuit.
In rest..... . Nu mai pot scrie nimic ca mi-a lasat gura apa.
Mi-as fi dorit sa spun ca m-am simtit ca la bunici, dar din pacate nu am bunici la tara si nu prea stiu cum este. Cert este ca voi mai trece pe acolo.
Vacanta s-a sfarsit iar norocosii care mai au inca un loc de munca se duc la job ingandurati ca poate maine vor fi si ei disponibilizati, ca victime ale crizei mondiale.
Dar hai sa lasam lucrurile rele sa se spele si cele bune sa se adune.
Din fericire nu am patimit de pe urma inzapezirilor chiar daca ma aflam si eu prin zona.
Acest Craciun chiar avea sa fie unul fara surprize daca nu avea sa ajung undeva prin apropierea Pascaniului unde am simtit ceva neobisnuit.
Totul a inceput aII-a zi ce Craciun cand am ajuns prin partile Iasului in satul Scobinti, comuna Harlau la niste rude de-a unor rude de ale mele.
Imaginea era parca rupta de undeva din amintirile lui Creanga. Totul era alb si din toate partile se auzeau rasete de copii.
Aici traditia spune ca in ajunul Craciunului copii stau in casa in preajma parintilor , ajutandui la treburile gospodaresti iar in ajunul revelionului fetele ies la colindat iar baietii inarmati cu tobe si zranganele ies la urat.
Am aflat ca pe vremuri inainte de anul nou tinerii din sat isi creiau tobele asurzitoare din piele de vitel sau de caine , motiv pentru care dupa Craciun majoritatea dulailor din comuna dispareau miraculos.
Din lipsa magazinelor sau poate din obisnuinta, oamenii prepara totul in casa. Uimit am fost sa aflu ca pana si cascavalul era facut la gura sobei. Toate produsele erau , cum se spune acum, ecologice. Cighirul si carnatii erau facuti din porcul proaspat taiat, hranit ca la carte si nici decum cu tot felul de produse care sa-l ingrase cat mai mult si cat mai repede iar produsele lactate erau facute numai din laptele vacutei din grajdi, hranita cu fan de pe dealurile din apropiere. Nici prajiturile nu au fost mai prejos. La prima imbucatura, gura se umplu de o dulceata extraorinara si parca nu imi mai venea sa o inghit. Imi doream ca acel gust sa il simt in permanenta .
Lasat dus de val era sa uit de vinul facut din strugurii culesi cu grija de pe dealurile catalinei. Mama ce mai vin. Ce buchet, ce aroma. Cine vrea...... COSTA MULT!
Dar, ce sa mai bat campii, toata mancarea si bautura avea un alt gust fata de cel cu care eram eu obisnuit.
In rest..... . Nu mai pot scrie nimic ca mi-a lasat gura apa.
Mi-as fi dorit sa spun ca m-am simtit ca la bunici, dar din pacate nu am bunici la tara si nu prea stiu cum este. Cert este ca voi mai trece pe acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu